Cursuri


Image

Sinergia dintre ortodonție și parodontologie este un subiect fascinant și de mare importanță în ortodonția actuală. Conectarea acestor două specialități aduce beneficii considerabile în planificarea și succesul tratamentului ortodontic.

Ortodonția nu se poate realiza eficient fără o înțelegere profundă a parodonțiului, deoarece acesta joacă un rol esențial în susținerea și stabilitatea dinților. Citatul lui Aristotel, "Întregul reprezintă mai mult decât suma părților sale componente", ilustrează perfect această sinergie. În practică, orice tratament ortodontic implică modificări în structurile parodontale: o remodelare osoasă și gingivală, prin urmare cunoștințele aprofundate în ambele domenii sunt esențiale pentru rezultate optime

Image

Pe parcursul ultimilor 9 ani, am creat protocoale specifice pentru a integra aceste două domenii. Cercetarea și experiența mea clinică au condus la dezvoltarea unor protocoale de lucru care să țină cont de sănătatea parodontală în tratamentele ortodontice, precum și de impactul mișcării ortodontice asupra țesuturilor parodontale.

Am avut plăcerea de a împărtăși cunoștințele și expertiza mea ca lector în cadrul cursului OrtoforLife, la modulul Pink&White din anii 2022, 2023 și 2024.

Subiectele principale abordate: examinarea parodontală în ortodonție, diagnostic, timing terapeutic optim paro-orto-paro, reacția țesutului parodontal la mișcările ortodontice, trauma ocluzală asupra parodonțiului, au fost de mare interes pentru participanți, demonstrând cum un plan terapeutic bine structurat poate îmbunătăți atât sănătatea orală, cât și rezultatele estetice și funcționale ale tratamentului

Image
Image
Image
Image
Image
Image